Atotplătitorul
Scris de vlad în 30 Oct, 2008
Chiar de la prima lor folosire, banii au avut un rol privilegiat in gandirea si conduita umana. Cu toate ca valoarea intrinseca a lor e nula, semnificatia pe care o poarta este una enorma. Asadar, in afara faptului ca venitul unui individ ii ofera acestuia posibilitatea unui nivel de trai proportional, banii constituie si un criteriu important pentru impartirea societatii. Termeni precum “clasa de sus”, “clasa de mijloc” si “clasa de jos” nu se refera la talent, inteligenta, cultura generala, inaltime sau greutate, ci se refera in primul rand la functia sociala a individului, si in consecinta la banii pe care acesta ii castiga.
Datorita importantei lor indisputabile si puterii pe care acestia o ofera pe scena sociala, banii pot fi un subiect tabu in multe instante, si atata timp cat isi pastreaza notorietatea, contextele centrate in jurul lor pot lua des forma unor situatii extrem de jenante.
Se poate observa cu usurinta ca disconfortul si stanjeneala din jurul banilor se datoreaza perceptiei pe care vrea s-o proiecteze cel care-i invoca. Spre exemplu, o afirmatie de genul “Ti-e foame? Ia-ti o shawarma de la coltul strazii. E doar 7 lei” va avea un impact aproape insesizabil. Pe de alta parte, atunci cand cineva spune “Mi-am rupt blugii! Nicio problema, au costat doar 450 de lei”, atentia interlocutorilor e captata instantaneu, si judecata lor interioara le obtureaza orice alt gand. Cu toate ca intentia vorbitorului este de a-si impune statutul social, acesta va fi perceput diferit in functie de caracterul “judecatorilor”. Unii il vor considera snob, iar altii il vor vedea drept candidatul ideal pentru aderarea la grupul lor. Daca ar fi spus “Au costat doar 50 de lei”, perceptia ar fi fost diferita, unii considerandu-l zgarcit, altii “sarantoc”, altii destept, rational, nepasator s.a.m.d. Oricare ar fi cazul, situatia ar purta o doza semnificativa de disconfort.
Chiar daca invocarea banilor e facuta de cele mai multe ori verbal, exista multe metode non-verbale prin care individul poate sa-si impuna statutul financiar. Una din cele mai raspandite metode de acest fel este tehnica “atotplatitorului”. Atotplatitorul este tipul individului care insista mereu sa plateasca consumatia altora cand e vorba de servicii solicitate in comun. Daca iese la o cafenea sau un restaurant cu prietenii sau partenerul, se va asigura ca nota de plata ii este inmanata personal, si o va plati cu orice pret. Chiar daca situatii de acest gen pot avea urmari oarecum jenante pentru ceilalti, un atotplatitor are slabe sanse de a crea disconfort de amploare de unul singur, actiunea lui fiind des interpretata drept generoasa, amabila sau in unele contexte, un gest firesc de bun simt. In consecinta, pentru ca situatia sa fie de-a dreptul inspaimantator de inconfortabila va fi nevoie de doi sau mai multi atotplatitori. Cu cat numarul de atotplatitori este mai mare intr-o situatie data, cu atat disconfortul este mai resimtit.
Pentru a intelege mai bine fenomenul, sa analizam urmatoarea situatie:
Doi atotplatitori, sa le zicem A si B, se afla la aceeasi masa la un restaurant cand vine chelnerul cu nota de plata. Atotplatitorul A indinde mana inspre chelner, sugerandu-i acestuia sa-i inmaneze nota de plata. Cand vede nota in mana lui A, atotplatitorul B este brusc apucat de un sentiment de neliniste si frustrare.
B intervine politicos: “Da-mi mie nota, te rog.”
Atotplatitorul A, simtindu-se amenintat, retaliaza: “Nu e nicio problema, ma ocup eu!”
B nu se lasa usor invins: “Dar insist, rezolv eu, nu-ti fa griji.”
A isi pastreaza avantajul spunand: “Serios, eu te-am invitat. Stai linistit”
B observa ca mingea e in terenul lui A, si intervine cu un atac curajos, incercand sa smulga nota de plata din mainile lui A.
Acum lupta e cat se poate de incrancenata, si jena celorlalti se vede de la o posta. Confuzia si stanjeneala resimtite fac victimele manifeste comportamente bizare. Unii isi pleaca in rusine capetele, altii se uita in directii opuse, altii isi dau incontrolabil ochii peste cap, dar toti se gandesc la acelasi lucru: sa scape cat mai repede. O data cu cresterea duratei de lupta, creste si intensitatea disconfortului inocentilor spectatori.
Ca orice situatie de conflict intre eroi, lupta poate nu poate dura o vesnicie, si in final, unul dintre barvii cavaleri va fi zdrobit sub bolovanul imens de jena pe care l-a creat, si va capitula rusinos. Indiferent care este invingatorul, orice placere precendenta fi stearsa instantaneu, lasand in urma o balta mare si vascoasa de disconfort, jena si rusine.
Asadar, invata rolul atotplatitorului, cauta un partener, si impreuna veti propaga eroic disconfortul in lume.
mda.. la articolul asta cam complicat de comentat. ideea de baza si de un simt e ca ala care te cheama in oras sa platesca (daca e vorba de o nota de plata maxim medie), cu conditia te revansezi si tu data viitoare. adica sa nu stai acasa sa astepti sa te cheme tot ala.. mai suni si tu si inviti ca doar asta e dovada de bun-simt aredelist
Pai, dupa cum ziceam, un atotplatitor e varza de unul singur, dar unde-s doi jena creste (cum s-ar spune)





