Cântă!
Scris de cristiana în 10 Oct, 2008
Daca-ti place sa canti cu prieteni jenati alaturi de tine, nu te irosi la karaoke! Fa-o in stil mare, pentru ca placerea ta si disconfortul celorlalti sa fie maxim!
Planifica-ti atent “recitalul”: alege o cafenea destul de linistita, nu foarte spatioasa, insa mare atentie la muzica. Evita locurile unde se asculta cu predilectie jazz sau muzica instrumentala, alege un loc destul de popular, cu muzica “pentru toate gusturile”, si invita-ti prietenii acolo.
Odata ajunsi, asezati-va comod, comandati, si incepeti o discutie decenta, nu foarte zgomotoasa (tine minte, ai ales o cafenea linistita). Prietenii tai aproape ca se simt bine, asa-i?
Acum e timpul sa actionezi. Asteapta sa se schimbe piesa, si, imediat cum incepe urmatoarea, incepe sa canti. Nu incet, nu in soapta. Canta cu pasiune (nu urla totusi, momentul va pierde din disconfort in favoarea amuzamentului), traieste fiecare vers, incepe sa bati usor cu meniul sau cu palma in masa, executa cateva miscari de dans din trunchi, fara a te ridica de pe scaun.
In acest moment, este complet irelevant daca esti afon sau nu. Jena resimtita de prietenii tai este profunda, muta, adancita cu mult si de atmosfera apasatoare provocata de incetarea oricarei conversatii anterioare “recitalului” tau. Contrastul dintre exuberanta ta artistica, miscarile tale vivace, si perplexitatea muta a celor de la masa nu va face decat sa accentueze rusinea care, in acel moment, se va instaura ca unica stare a tuturor.
Cu toate acestea, nu este inca timpul sa te opresti. Poti duce situatia si mai adanc in lumea disconfortului, si inca foarte usor. Poate deja faceai asta cu dezinvoltura, sau poate ca la inceput va fi nevoie sa te straduiesti putin, dar, fii sigur, merita sa-ti dezvolti cu pasiune si dedicatie talentul de a stalci versurile oricarei piese, in special daca acestea nu sunt in romana.
De acum, totul tine de stilul si personalitatea ta: poti folosi cuvinte in plus, cuvinte in minus, le poti pronunta gresit, le poti chiar inlocui cu unele total nepotrivite dar fonetic asemanatoare cu originalul. Tine minte, sunt vorbe, expresia suprema a evolutiei spiritului uman, asa ca lasa-te dus de val, fii cat de creativ se poate, si nu tine cont de reguli sau conventii! Cu putin antrenament, vei ajunge sa inlocuiesti versuri intregi cu serii lungi de onomatopee si interjectii care de care mai originale, mai neobisnuite si mai deranjante pentru cei din jur! Astfel vei oferi prietenilor, pe langa jena provocata de “recital” in sine, si disconfortul asociat cu frica primordiala fata de necunoscut, fata de specii straine, potential ostile, ce se exprima intr-un limbaj neinteligibil.
Deliciile unui astfel de moment nu se opresc insa aici. Fii sigur ca nici unul din prietenii tai nu va sparge tacerea grupului rugandu-te sa taci, intrucat clipele de liniste mormantala imediat urmatoare ar fi pur si simplu de nesuportat.
Daca, totusi, cineva, impins la limitele decentei, te va ruga sa incetezi, felicitari: ai atins punctul culminant, de disconfort maxim. Savureaza minutele apasatoare de tacere jenanta si bucura-te de faptul ca probabil aceea va fi ultima data cand prietenii te vor insoti in cafeneaua respectiva.
Nu uita: cantatul, in orice context, este o forma deosebit de facila de a-ti face prietenii de rusine. O poti face intr-un magazin, intr-o institutie publica, stand la coada, etc. Posibilitatile sunt practic infinite, fii inventiv si…canta!
Una dintre personalitatile blogului are chiar si un filmuletz pe Youtube.
Uite cum te urmareste trecutul. Recunosc, am solfegiat.
Hei! Blogu e super-tare, bravo! Cat ai dat pe el? ![]()
Nah. Io am cugetat mult la rusine si beneficiile ei si am concluzionat ca un exercitiu foarte bun de a scapa de ea este sa te duci la karaoke. Am si exersat asta si a fost bine, asteptarea mea s-a confirmat. Apoi am recomandat celorlalti sa faca la fel. M-au intrebat: “pai daca falsez?” Am raspuns: “atunci e cu atat mai bine, pentru ca nu este un act de curaj sa te urci pe scena si sa canti bine, este un act de curaj sa te urci pe scena si sa canti prost”, sa te uiti la oameni cum reactioneaza, cum se crispeaza rusinati de rusinea pe care tu ar trebui sa o simti. ![]()
Apoi sa spui multumesc si sa cobori de pe scena.
Multumesc ca mi-ati dat ocazia sa rascolesc aceste ganduri.
Multumim! Blogul a costat, cum s-ar spune, mult
. (Va urma un articol despre raspunsuri la astfel de intrebari). Experienta mea cu cantatul la karaoke m-a facut sa descopar ca exista mari diferente intre vocea interioara si cea exterioara. Pana la urma, recitalul meu a iesit ok. S-a finalizat cu un scurt moment de liniste jenanta, felicitarile prietenilor (nu asa de mult pentru calitatea interpretarii, cat pentru faptul ca am facut-o), si un filmulet pe youtube, al carui link sper ca nu va vedea lumina zilei.
Multumim pentru comentariu, si te mai asteptam cu drag!
Phiu, am si io o inregistrare de care sunt f mandru, dar din pacate sau din fericire pt unii nu se aude nimic. Oricum, parerea mea e ca oricine e penibil cand incepe. Dealtfel, e la moda cautarea penibilului la oameni pt haz, pt rating, presa de scandal. O nebunie bazata pe instinctele noastre bazale, pe apetitul nostru de a merge la locul unde tocmai s-a intamplat un accident doar ca SA VEDEM, sa avem ce povesti, sa ne simtim implicati, importanti. Bucurosi ca noi suntem in viatza si nu vedeta cu creierii pe stalp.
Asa ca mergeti la karaoke si cantati indiferent daca bine sau prost, preferabil bine. Da-o-’n ma-sa de necrofilie.
Are views 21,
)





