Scuze, fii politicos, mulţumesc!
Scris de cristiana în 22 Oct, 2008
Inca de cand erai mic stii ca “trebuie sa fii politicos”. Chiar si numai citind aceasta scurta fraza, simti cum te cuprinde o stare ciudata? Iti amintesti sentimentul neplacut pe care il aveai cand ofereai stangaci locul in tramvai unui batran, cand intindeai timid un martisor doamnei invatatoare sau fetitei din vecini pe care n-o suportai, cand rosteai cu jumatate de gura “sanatate” cuiva care a stranutat, cand sopteai jenat “pardon” dupa ce ragaiai, sau cand trebuia sa raspunzi politicos de fiecare data adultilor care veneau in vizita si intrebau aceleasi lucruri?
Pentru nostalgici, o veste buna: aceste stari pot fi retraite, si chiar si tu ai puterea sa le oferi la randul tau unui prieten! Atentie! Secretul nu sta in abandonarea oricarei urme de politete, ci dimpotriva: mijlocul cel mai eficient prin care starea aceea pierduta de disconfort se poate insinua in orice conversatie este politetea excesiva.
In primul rand, trebuie sa-ti imbogatesti si sa-ti dezvolti vocabularul si maniera prin care multumesti, iti ceri scuze, sau rogi pe cineva ceva:
Multumirile: familiarizeaza-te cu expresii precum: “iti multumesc din tot sufletul/ din toata inima”, “mii de multumiri”, “multumesc nespus”,etc., pe care neaparat le vei folosi in contexte banale: dupa ce ti-a spus cineva cat e ora, unde e casieria, sau dupa ce ti-a urat noapte buna, pofta buna, sau o seara placuta.
Bonus: multumeste excesiv dupa un compliment, mentioneaza cat inseamna pentru tine parerea acelei persoane, si iti garantam ca doar un suflet puternic va fi capabil de a se reculege si de a raspunde in acel apogeu al disconfortului.
Scuzele: preferabil insotite de interjectii precum “vai”, si obligatoriu repetate obsesiv, scuzele nu dau gres niciodata in a crea disconfort. Trebuie doar sa inveti sa recunosti momentele optime pentru a-ti introduce seria de “vai, scuzele mele”, “imi cer mii de scuze”, “ma iertati”, “imi cer iertare”, etc. Chiar si banalul “scuze” este de efect cand il repeti timp de 20 de secunde dupa ce ai atins pe cineva in trecere, l-ai calcat usor, ai intarziat doar doua minute, sau te pregatesti sa i te adresezi (exemplu: “Pardon,imi cer scuze, nu te supara, scuze, mergi si tu spre centru?” Cel mai probabil vei primi ca raspuns o figura perplexa si un companion crispat, pana in centru).
Bonus: Invata sa-ti ceri scuze cand intri, iesi, sau te misti printr-o incapere in care se afla si alti oameni. Cere-ti scuze la fiecare miscare, astfel incat disconfortul tau de a fi acolo sa se transmita si celorlalti. Tine minte si profita de faptul ca, daca tu te simti inconfortabil, si altii te vor percepe ca fiind inconfortabil!
Rugamintile: domeniu vast, poate beneficia oricand de un aport de scuze si multumiri. Regula de urmat e simpla: cu cat ai o rugaminte mai banala, cu atat trebuie sa o adresezi mai elaborat (exemplu: “Alo? Scuze ca te deranjez, mii se scuze, nu te supara, daca te rog din suflet, imi poti da te rog numarul de la pizza, merci mult de tot, mii de multumiri, scuze inca o data de deranj.” Prietenul tau iti poate returna disconfortul printr-un “Sigur, nici o problema, nici un deranj, cum sa nu, da, imediat”, iar tu poti continua hotarat cu un “Multumesc din suflet, merci, merci mult de tot”. Lovitura lui finala ar putea lua forma unui “Nici o problema, nu face nimic, a fost placerea mea, si alta data, stai linistit”. Daca esti cu adevarat puternic, incheie apoteotic cu un “Vai, multumesc, multumesc mult, totusi, imi cer inca o data scuze de deranj, mii de scuze, dar multumesc”. Disconfortul creat de aceasta situatie este, de departe, demn de un profesionist.)
O alta etapa pe drumul spre culmile politetii o reprezinta rafinarea gesturilor. Gesturi simple, marunte, de zi cu zi pot capata valente inconfortabile nebanuite cu putin exercitiu. Cateva sugestii: alearga din capatul opus al camerei si inghesuie-te in altii pentru a fi tu acela care deschide usa cuiva, da intaietate tuturor si insista cateva zeci de secunde la intrarea intr-o incapare (momentul se poate prelungi daca in grup mai este cineva excesiv de politicos, spre rusinea si neplacerea celorlalti care se vor simti si ei inconfortabil, blocand intrarea), incearca sa intuiesti de ce ar putea avea nevoie persoanele de langa tine si insista sa le oferi un pix cand ei vor sa noteze un numar in telefon, o pastila cand au tusit putin sau aprinde deja bricheta cand ei au bagat mana in buzunar, dupa chei.
Tine minte, fiecare act de politete este unic, foloseste-ti imaginatia si gaseste de fiecare data gestul potrivit pentru a-i adauga o doza binevenita de disconfort!
Daca-mi permiti, as dori sa inchei aici, te rog.
Scuze. Mii de scuze.
Multumesc.
Cei 21 aleşi işi împărtăşesc înţelepciunea:
0. Cateva adevaruri profunde si disconfortante zac in acest articol, bravo!
1. Ar trebui sa scrii o carte de bune maniere. 
2. Gradul de disconfort depinde si de tine, cat de mult vei generaliza situatia, asupra lui, asupra ta, asupra lumii.
3. Inca ceva, daca se intampla ca o persoana sa fie cu adevarat multumitoare… ce poate face, in loc sa foloseasca astfel de formule? Cred ca problema apare atunci cand aceste formule devin plate, false.
Sunt diferite domenii precum aprecierea sau furia, pentru care formulele traditionale suna aiurea si atunci le inlocuim cu formule vestice, pentru ca le simtim ca exprimand mai bine trairea… cool, f*** off, I love you too, sorry, LOL… exact asa cum manelele au venit sa umple un spatiu gol, acolo unde era o dorinta de exprimare dar nu existau mijloace.
4. Disconfortul e creat in exemplele tale pt ca se intra pe teritoriul tau intim cu papucii un pic murdari. Se atenteaza, spre exemplu, la dreptul tau de a-ti crea o impresie sau la dreptul tau de a fi deranjat etc.
Persoana care isi cere mii de scuze ori vrea sa te manipuleze (si stie asta), ori e o persoana care interpreteaza refuzul ca respingere. In prima varianta i-o cam retez, in a doua caut un echilibru, pentru ca tendinta e ori sa ma zaharisesc artificial, ori sa atac si nu vreau asta. Asa ca arat o binevointa usor amuzata sau ii zic nu trebuie sa te scuzi.
Mai tii minte varsta de 16-19 ani in care te int cu vecinul x pe care nu l-ai mai vazut de o tona de ani? eh.. inainte erai mic si mergea sa ii zici saru’mana (sau ceau) da acuma.. Pasi spre disconfort:
-vrei sa iesi din casa
-in timp ce iti bagi mana intr-o maneca de geaca descui usa
-te uiti pe vizor
…
si atunci simti te invaluie o stare de anxietate. Pe fondul ecoului casei scarilor iti dai seama ca se apropie.. vine tot mai repede.. cauciucul talpilor scartaie pe mozaicul default al blocului; ghiulul de tinichea de pe degetul aratator tziuie derenjant in contact cu balustrada..
TU nu ai ce sa mai faci.. trebuie sa iti invingi temerile si sa deschizi usa. In bataia soarelui ii poti observa umbra cum intra in sfera si raza ta vizuata. E VECINUL de 30 de ani de la etajul 4.
Intervine penibilul:
V(ecin): “oooo servus, ce faci?”
T(u): *nu merge ceau, nu merge saru’mana… alegi varianta: “Buna”
~acuma.. apropo de retoric, in mod normal nu sta nimeni sa ii raspunzi, dar cum e cu culmile astea, V se opreste si asteapta un raspuns. Grav… si cand credeai ca cu un “buna” scapi..
T:”ce sa fac, putin prin oras ca n-am avut timp in weekend, am fost plecat”
!!! prea multe detalii de baga si mai mult in rahat.. turcesc -> ies putin! ATAT
V: da poi cum asa? ai fost plecat sau?
[...]
FINALUL
V isi schimba pozitia corpui.. e clar, o ia din loc. In mod normal.. ce usurare, DAR iti spune:
V: “Ma bucur ca te-am vazut, ca cu mamica ma tot intalnsc da’ cu tine foarte rar”
~daca ar spune “pa” sau “ceau” acuma, s-ar rezolva totul, pentru ca tu i-ai spune “si eu ma bucur ca ne-am vazut” si nu ar mai trebui sa saluti
V:”si sa ii transmiti la taicatau ca o sa incerc sa ii fac rost de masina de gaurit, bine?”
~si asteapta sa ii raspunzi
T:”Bine. Ii spun cand vine de a lucru.”
V:”Ok. Ne mai vedem. Servus”
SI ACUM DEZNODAMANTUL:
Varianta 1: spui “la revedere” – foaaaaarte formal, e penibil, totusi are numa 30 de ani
Varianta 2: spui “saru’mana” – sigur o sa ii zica la maicata ca l-ai facut pensionar
Varianta 3: spui “ceau” – nu merge, totusi omul e director, are 2 copii, tu nici bacul nu ti l-ai dat
Varianta 4: zambesi si te faci ca mormai ceva
SFAT:
Varianta 4 e ok, daca stii ca nu o sa te mai inatalnesti cu V cel putin o luna, in rest, cum te taie.. obrazul tau e in joc.. n-ai fost respectuos cu V? o sa te vorbeasca babele de cartier duminica la biserica
CONCLUZIA FINALA
Cea mai nearga perioada penibil/politeturi/pubertate este cand esti minor, locuiesti cu parintii si nu ai nici un pic de respect fara de sine.
1. Super-tare, Poison!
Asta imi aduce aminte de povestea unui vecin al nostru la care a batut cineva la usa si el a deschis si cum era destul de intuneric asa, vizitatorul a zis… baietel, tata e acasa? 
))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
2. Problema impasului politeto-puberal este corect observata aici. E o perioada in care oamenii nu mai stiu cum sa te ia si nici tu nu mai stii daca sa le zici dumneavoastra sau tu si e mult disconfort, uneori pur si simplu nu mai vorbesti cu ei. Dar… oricum, depinde de tine.
Parerea mea e sa zici dumneavoastra cand ti se zice dumneavoastra si tu cand ti se zice tu, cu exceptia unor oameni tare in varsta carora ar trebui sa le explici mult.
Partea buna e ca oamenii pot sa desfiinteze aceste “filtre” in comunicare, cum am inteles ca s-a intamplat in Suedia.
Am uitat sa mentionez ca tipul de la pt. 1 avea vreo 40 de ani )
@Poison: Intr-adevar, salutul “Buna” e un mare creator de disconfort, si cred ca merita un articol separat.
@Andrei, @Poison: Si eu am o vecina pe care, multa vreme dupa ce s-a mutat in bloc, n-am stiut cum s-o salut. Daca m-ar fi salutat ea, lucrurile ar fi stat mai bine pentru ca as fi salutat-o in acelasi fel. Din pacate n-a facut-o, si dupa o lunga perioada de priviri stanjenite si mici zambete crispate, penibilul a devenit prea greu de suportat si am decis intr-o zi sa-i spun “Buna”. De atunci si pana acum ritualul e urmatorul: Eu ii spun “Buna”, ea imi zambeste si mormaie ceva, dupa care ne vedem fiecare de treaba, incercand sa scapam cat mai repede de la fata locului. Tipa are vreo 33-35 de ani si are si-un copil.
HAHAHA. Nice. In acest caz adevarul e dincolo.
@Poison: Multumsc ca ai adus subiectul in discutie, categoria “jene de pe scara blocu-
ui” e intr-adevar una foarte vasta. Mie una imi rascoleste confortul fiecare “saru’ mana” venit din partea unui copil de 5-6 ani din vecini, mai ales cand vine insotit de zambetul usor ironic si condescendent al parintelui care pare sa-ti transmita “ehe, pustiule, mai ai tu pana sa ajungi de saru’mana” (cu toate ca pe tine se citeste clar ca nu gasesti nicio urma de placere in aceasta adresare). Si mai jenanta este situatia in care, dupa un “saru’mana” al copilui, parintele, care te stie de cand erai la gradinita, ii spune “hai, las-o pe tanti sa treaca ca se grabeste”.
@Andrei: ai dreptate, mare parte din disconfortul provocat de multumiri, rugaminti sau scuze provine din invadarea “verbala” a intimitatii cuiva; acelasi lucru se intampla si atunci cand o persoana incearca sa “stoarca” din tine compasiune, emotie, bucurie, etc. fata de o experienta personala de-a sa (cu care tu n-ai cum sa empatizezi in aceeasi masura), folosind cuvinte multe si “mari”. (exemplu: “da’ spune si tu, nu-i asa cat e de oribil ce mi s-a intamplat? groaznic, nu? pe tine nu te enerveaza? asa-i ce incredibil? zi si tu..”. iar tu n-ai ce sa zici.)
Sondaj: ar trebui eliminate formulele de salut?
Daca nu, care formule ar fi ok si care nu?
e un episod din south park, “great expectations” (facut dupa carte; de fapt dupa filmul cu acelasi nume de prin anii ‘40), in care se ironizeaza, printre altele, politetea & bunele maniere excesive – asta in legatura cu ideea de ‘gentleman’ de secol XIX englez. e scena memorabila intre pip si pocket la masa, in care pip comite tot soiul de ‘erori’, isi cere scuze, iar pocket ii raspunde obsesiv, de fiecare data, pe un ton foarte ostentativ asa, ceva de genul “not at all, I’m sure!”.
cat despre formulele de salut… e clar ca ele nu mai sunt decat simple functii, golite de continut. si-mi vine in minte alt film – “schizopolis”-ul lui soderbergh, care incearca sa dinamiteze si sa demonteze mecanismele astea ale asa-zisei comunicari verbale. (si, ma gandesc acum, filmul chiar se potriveste cumva cu ‘miza’ blogului de fata.)
eu as prefera oricand un zambet spontan unui “salut” politicos.
@voroncas: acum iau schizopolis de pe net
@Andrei: nu cred ca ar trebui elimitatele formulele de salut pt ca au si ele un folos. Poate ar trebui totusi s-o lasam mai usor cu politeturile astea de genul “dumneavoastra”, “saru’mana”, nu de alta, dar si-au cam golit sensul si au devenit niste automatisme banale care n-au nimic de a face cu politetea in sens literal. De cate ori n-am auzit spunandu-se “dumneata esti un dobitoc!”?.
Eu nu am auzit chestia cu “dumneata esti dobitoc” si nu stiu cu ce s-ar putea inlocui “saru’mana”. Cu “buna ziua”?
Ah, si mi-am mai amintit, mai e si varianta sar’naaaaaaaa. ))
Inainte de ‘90 toate vanzatoarele erau acre. Dealtfel, impresia mea de cand m-am mutat in Bucuresti este ca s-a mai pastrat ceva. Aproape in fiecare zi intalnim o vanzatoare cu atitudinea “iarasi clienti?”. Insa pe vremea aia, angajatii statului isi permiteau orice. Domeniul din spatele ghiseului erau o adevarata feuda a vanzatorului si uneori trebuia sa te pui in posturi jenante ca sa obtii ce ai nevoie. Ma gandesc doar la casele de bilete unde nu vedeai deloc vanzatorul si tranzactia se facea printr-o gaura ca de soricel din desene animate. O data am injurat zdravan o vanzatoare de la bilete care m-a facut chior pt ca intrebasem cat e pretul la bilet in timp ce acesta se afla afisat printre niste hartii meschine lipite de geam. Dar asta a fost dupa lovitura de stat din 89.
Dupa lovitura de stat din 89, mai de voie, mai de nevoie, a inceput sa se insinueze firav politetea in spatele tejghelei. Am inceput sa spunem “va rog”, “multumesc” si iarasi “multumesc”, dar nu o sa uit niciodata o vanzatoare de la noi din cartier care vorbea cam asa “Ce sa fie domnul meu, dar va rog, da imediat, doriti si o pungulita? Poftiti banutii, va mai poftim”. Oamenii o poreclisera “doamna politete” . Femeia aia era curajoasa, printre altele.
Mai e o formula interesanta “dati-mi SI MIE”, dar despre asta altadata.
Asta cu “dati-mi si mie” imi suna mai mult a cersit decat a rugaminte politicoasa. “Dati-mi si mie”, in alte cuvinte, daca ati dat celor de dinaintea mea, ar fi oarecum incorect sa nu-mi dati si mie.
La saru’mana mai exista si varanta pseudo-sofisticata: “sarut-mainile”
Asa gandeam si io legat de “dati-mi SI mie”
Mai sunt si:
“transmiteti salutarile mele doamnei Mariana”,
“salutari distinsei doamne Vivi, adevarata doamna cu un caracter extraordinar”,
“numai bine”, “toate cele bune”, “respectele mele”,
“salutari calduroase”, “salutarile mele cordiale”
“doamnelor si domnisoarelor”, “stima”,
“tot ce-ti doresti”.
“Fiti dragut, daca nu va suparati, dati-mi si mie piperul”, “multumesc frumos”. Ideea e ca daca nu dai piperul, nu esti dragut. Cei care vor simti un deficit de dragutenie se vor executa imediat, ceilalti se vor executa mai lent.
Apoi sunt formulele siropoase pt copii:
… puisor, frumuselule, iubitule, dragutzule. Mi se pareau la fel de gretzoase si atunci. Cred ca asta este o tema… enerveaza un copil.
Alta tema ar fi enerveaza o persoana cu handicap.
Ati auzit poate si de “saru’manusitele” sau, mai rar, “saru’manutele”. In prima faza imi reprezint pe cineva care saruta niste manusi, in al doilea exemplu persoana catre care te adresezi trebuie sa fie prevazuta in mod necesar cu manute.
Din pacate, da, am auzit. Eu despre “saru’manutele” ma gandesc ca sunt “saru’mana”-uri multe si mici. Niste “saru’manute”.
Varianta si mai umila a lui “dati-mi si mie” este “ajutati-ma/ ma ajutati si pe mine cu…” (in general intalnita in conversatiile cu functionarii publici, cred ca este formularea care le trezeste cele mai multe nostalgii despre “superioritatea” pre-’89).
Cred ca oamenii activeaza regulile nescrise la intamplare, dupa cum ii avantajeaza in context.
