Uneori un şut în fund e doar un şut în fund
Scris de posta-redactiei în 6 Nov, 2008
Acest articol ne-a fost trimis de catre Andrei. Multumim frumos!
In diferite contexte a devenit dezirabil sa iti “recunosti” punctele slabe sau limitele. In cadrul trainingurilor am intalnit adesea aceasta provocare, scopul declarat fiind ca oamenii “sa isi cunoasca limitele” sau sa se creeze un sentiment de comuniune pentru ca, vezi Doamne, fiecaruia ii lipseste ceva. Insa scopul real, ai ghicit, este ca toata lumea sa se simta inconfortabil.
Injosirea in fata celorlalti este imediat apreciata ca sinceritate, in ciuda disconfortului pe care il produce aceasta “expozitie de chiloti murdari”. Iar daca nu ai nimic sa iti reprosezi nu esti de gasca, nu vrei sa iti recunosti limitele sau nu vrei sa inveti. Ei bine, iata cateva limite si neajunsuri de care te poti simti frustrat: nu poti zbura fara un aparat aditional conceput special pentru acest scop, nu poti transmite mesaje prin telepatie si nu poti sa citesti gandurile altora. Astea sunt intr-adevar limite. In ce priveste lucrurile care iti lipsesc, acestea sunt cuprinse in multimea tuturor lucrurilor pe care nu le ai, dar ti le poti imagina. Spre bucuria ta, posibilitatile disconfortului sunt infinite, chiar si atunci cand ai multe lucruri deja, pentru ca nu poti sa le ai pe toate. De exemplu daca esti sanatos, nu te poti bucura de cumulul de avantaje pe care starea de boala le aduce. Apoi mai sunt si lucrurile pe care nu le ai, dar le-ai avut.
Te poti motiva si iti poti motiva prietenii aducand mereu aminte ca lipseste ceva. In acelasi timp va veti simti si inconfortabil. Efectul e cu atat mai puternic atunci cand mesajul e indirect. Adica nu ii spui “vezi ca iti lipseste talentul la desen”, ii spui “vad ca uneori totusi reusesti sa exprimi ceva prin desen” sau ii spui “ori eu nu m-am exprimat corect, ori tu nu esti prea inteligent, dar eu sigur m-am exprimat corect”.
Cei 4 aleşi işi împărtăşesc înţelepciunea:
Mai mult, psihanalitic vorbind, daca nu le afirmi, cica le negi.
Sincer, eu sunt pentru expozitia de chiloti murdari. Prea multa lume pretinde ca are chilotii impecabili. Chiar daca nu mi s-a intamplat pana acum, sunt convins ca intr-un mediu controlat e penibil si foarte inconfortabil.
A nu participa la expozitie nu inseamna ca ai chilotii curati. Daca exista un motiv suficient de bun ca sa particip, atunci nu am probleme 
. Dar eu nu am gasit
Anthony de Mello spune ca este foarte sanatos sa realizezi ca “in realitate esti o jigodie la fel de mare ca celilati”. Daca o faci in public poti sa iti satisfaci si tendintele exhibitioniste…:)
Alt avantaj este ca incepi sa reununti la a-i judeca si analiza pe ceilalti. Judecatile si analizele se fac intodeauna din perspective personale ori din perspective specifice unui grup, iar asta impiedica acceptarea autentica. Ceea ce se genereaza prin judecata si analiza este doar o “acceptare” mentala. Ceva de genul “ah, da Cutare gandeste ca un batran rigidizat de viata…”. S-a pus eticheta, diagnosticul s-a evidentiat tipul de “joc” si gata, aplicam reteta.
Cand am recunoscut ca suntem “jigodii la fel de mari ca ceilalti” incepem sa percepem realitati si sa “lucram” cu realitati.
Recomandare pentru cei care au tendinta de a-i judeca pe ceilalti – intreaba-te cel putin o data pe zi: “Ce anume face din mine o jigodie la fel de mare ca cel pe care-l judec/invinovatesc/analizez/interpretez/categorisesc?”
