Tortura rictusului fortat

Am aratat deja in “articolele” precedente, ca simtul umorului este absolut necesar pentru atingerea unui statut superior in cadrul oricarui grup. Dar, cum traim intr-o lume din ce in ce mai grabita, in care totul tinde spre simplificare, a avea pretentia de a construi un simt al umorului real si autentic mi se pare injusta, jignitoare si deplasata. Voi alege in schimb, arzand etapele, sa te ghidez pentru a putea obtine direct rezultatul unei interventii umoristice veritabile: rictusul colturos al audientei, care sa-ti asigure pozitia de “glumet”, si sa te puna in postura din care vei putea abuza acest rol smulgand zambete pana la ultima contractie a muschilor faciali.

Putine lucruri iti pot oferi statisfactia pe care o ai in momentul in care vezi buzele celor din jur tuguindu-se cu colturile ridicate, deschizandu-se usor si lasand se se intrezareasca randuri albe de dinti golasi, expusi si vulnerabili, fortat amuzati, totul ca un spectacol de circ grotesc, jucat de prizonieri neputinciosi, supusi exigentelor tale tiranice in materie de umor. Acum, probabil te gandesti ca e nevoie de un efort considerabil pentru a obtine acest deliciu al rictusului fortat, de avalanse de glume proaste, bancuri rasuflate, sau replici fortate brutal spre dimensiunea erotic-pornografica. Asa si este, pentru un regal de chin umoristic, trebuie ca subiectii sa fie prizonierii unei situatii imbibate cu aroma pregnanta si constanta a lui “mori de ras, te spargi, asa-i?”.

Cel mai laindemana mijloc pentru realizarea unei astfel de scene mai mult decat deranjante este supunerea prietenilor, in prezenta ta, la vizionarea de mici videoclipuri, scurte filmulete sau chiar episoade intregi din seriale de comedie. Elementul cheie in aceasta compozitie agonizanta nu este nicidecum obiectul vizualizat; acesta poate fi un material cat de cat amuzant, ceea ce va prelungi durata rasului sau cel putin a zambetelor veridice. Iti recomand insa pasul apasat direct pe miezul penibilului, ce consta expunerea ca fiind teribil de amuzanta a oricarei scene cu animale “haioase” sau in care unul sau mai multi oameni ridica vocea, se maimutaresc sau cad in fund.  Ceea ce aduce cu adevarat disconfortul si rusinea in orice situatie de acest gen este prezenta ta stridenta, manifesta, avida de reactii zgomotoase. Nu te multumi cu un zambet discret in coltul gurii privitorului crispat, nici cu o verbalizare timida a amuzamentului resimtit printre suspine si groaza, ci, cu un ranjet larg si o privire intensa, incearca sfredelesti pana in strafundurile jenei si disconfortului pentru rictusul suprem.

Pe parcursul intregii vizionari fixeaza-ti subiectul cu privirea pentru ca acesta sa simta presiunea de a se ridica la inaltimea asteptarilor tale umoristice. Cand simti ca privitorul nu mai poate suporta durerosul spectacol, asigura-l ca “imediat urmeaza partea cea mai tare, o sa mori de ras”. Astfel, el va lua la cunostinta nu doar faptul ca inca mai are de patimit, dar se va intreba in continuu despre momentul in care, cu ultimele puteri ramase, va trebui sa se schimonoseasca pentru a face fata acelui “mori de ras”. Asezoneaza-ti toate remarcile cu superlative construite stangaci, preferabil prin abuzarea exasperanta a omniprezentului “mega”, si victoria finala iti va apartine! Opera ta de arta pe fata inocentei victime va face sa paleasca pana si rezultatul unei crize severe de botulism! Flicitari, esti mega-tare!

Din categoria: Artistic, În privat
Despre: ras fortat, rictus, tortura cinematografica