Pufi #3 – Punctul culminant

E ora 7 dimineaţa şi Pufi priveşte visător primele raze de lumină ale cerului roşiatic care vesteşte noul său început. Printre fâşiile de fum de ţigară din aer şi pleoapele sale obosite, Pufi întrezăreşte pentru prima oară în viaţă straniul chip al speranţei. Îl aşteaptă ziua când va face primul pas spre un viitor mai bun, atât pentru el cât şi pentru umanitate, pentru că astâzi la prânz, Pufi se va căca în gară. Se va afişa mascat în faţa multor necunoscuţi, îşi va da jos pantalonii şi chiloţii, se va aşeza în vine, şi va da naştere primului fiu al Revoluţiei. Va planta prima sămânţă a Noului Început. Va pune cărămida de temelie a Viitorului.

Dar înainte de toate astea, spuneam că s-a întâmplat ceva extraordinar. Acel ceva a avut într-adevăr loc, dar nu merită povestit.

Reveria prietenului nostru se sfârşeşte dramatic când aude soneria. E colegul şi prietenul său cel mai bun, Alin. Pufi se grăbeşte să-i deschidă uşa.

- Ce faci bă Pufi? Arăţi ca curu, zise Alin privindu-l atent.
- Ştiu bă, n-am prea dormit az`noapte.
- Iar te-ai uitat toată noaptea pe net la zoofilii de-alea soft? Bă tu eşti redus bă.
- Ştii bine că-s insomniac. Şi te rog nu mai vorbi urât despre Badea că mie-mi place.
- Bine bă, hai spre şcoală că dacă-ntârziem iar aruncă Dogaru după noi cu Fraţii Jderi.
- Mda, data trecuta m-a pleznit fix între ochi. Papagal spurcat al Satanei ş-ăla. În fine… ai ţigări?
…

Cu câte-o ţigară în fiecare gură, cei doi îşi croiesc drum spre Liceul Teoretic Teiuş. Anxietatea şi exaltarea sufletească pe care Pufi le-a resimnţit în acea zi la şcoală reprezentau un impediment în comportamentul pe care intenţiona să-l afişeze. Vroia bineînţeles să pară cât mai natural şi firesc pentru a nu fi ulterior suspectat de cele ce urmau să se întâmple. Cu toate că i-a fost greu să-şi ascundă grimasa care-i creştea pe faţă de fiecare dată când auzea câte-un coleg pronunţând cuvântul “căcat”, Pufi a rezistat eroic până la ora 2 când a sunat ultimul clopoţel. Alin, bucuros că încă o zi de şcoală se terminase fără incidente, îl ivită pe Pufi la un suc.

- Bă Pufi, merem să bem suc?
- Nu pot bă, am o treabă, răspunde Pufi circumspect.
- Hai bă, ce dracu! Fac io cinste, insistă Alin.
- Merem mâine, ok? Sori, dar chiar nu pot azi.
- Ce dracu-i cu tine bă?

După un scurt moment de şovăială, Pufi îl priveşte ţintă în ochi, şi-i spune pe un ton calm:

- E maică-mea. Tre` să merg s-o culeg de la nenea Ghiţă că ăla iar a încuiat-o în debara.
- Bine bă, hai c-o lăsăm pe mâine, se resemnează Alin.

Alin porneşte singur înspre gară – probabil va da cu pietre în călători din plictiseală – iar Pufi, pentru a nu crea suspiciuni, o ia spre casa lui nenea Ghiţă. După ce dă colţul îşi pune faţă masca fabricată noaptea trecută, iar peste spate-şi trânteşte o draperie roşie puţin pătată, luată din dormitor. După ce-şi stinge ţigara, o ia la fugă spre gară cântând în şoaptă “iţdă… ai ăv dă taigăr iţdă crimădăfait…”. Cu sufletul la gură şi pelerina-n bătaia vântului, pentru întâia oară, Pufi trăieşte.

Ajuns la destinaţie, eroul nostru se bucură de mulţi spectatori. Deoarece în gară staţionează un personal şi un accelerat, unii pasageri se feresc bezmetic pe la geamuri de pietrele lui Alin şi alţii o fac afară, fumând şi înjurând. Pufi îi priveşte triumfal. A sosit ceasul gloriei. Dar tocmai în momentul adevărului, un fior de teamă îi traversează corpul şi Pufi rămâne înmărmurit. Nu prezenţa lui Alin şi a mamei sale zbierând “Potaia dracului! Lasă pietrele şi treci aici că-ţi rup picioarele!!!!” îl stânjenesc, ci restul publicului spectator care-i aruncă priviri scârbite, crezând probabil, datorită costumaţiei, că e un boschetar beat sau un tânăr drogat care-o să le ceară bani. Dar pentru că a văzut în copilărie toată seria Karate Kid, realizează că totuşi, umilinţa e uşor de depăşit atunci când ai încredere în tine. Şi atunci se apleacă, îşi dă jos îmbrăcămintea care-i acoperea fundul, îşi îndepărtează pelerina, îşi îndoaie genunchii şi, în prezenţa a mai multor bărbaţi, femei şi copii, prietenul nostru Pufi, cu ochii strânşi şi dinţii încleştaţi, se cacă.

Geamătul său neaşteptat de intens atrage atenţia tuturor. Mamele acoperă imediat ochii copiilor, în timp ce bărbaţii privesc şocaţi şi nedumeriţi demonstraţia de forţe. În cele câteva secunde în care Pufi îşi împroaşcă apoteotic excrementele peste un colţ de peron şi cele câteva mucuri de ţigară aflate acolo, timpul pare să se stea în loc. Aparent, însuşi Universul încremeneşte un moment la fapta neaşteptată a acestui tânăr. Nimeni dintre cei de faţă nu trăiseră vreodată o experienţă atât de intensă, atât de dramatică, atât de pătrunzătoare. E ora 14:42, şi un tânăr bizar, mascat şi acoperit cu o draperie, un tânăr care-şi zice Poofy s-a căcat pe peronul gării din Teiuş.

Dar pentru micul nostru erou, acesta e doar începutul.

Va urma…

Din categoria: Aventurile lui Pufi, Inutil
Despre: căcat, pufi, Teiuş