Povestea clientului post-sovietic

A fost o dată ca niciodată un individ, să-i zicem Mitică de dragul povestirii. Acest Mitică, după cum probabil aţi ghicit, s-a format in sistemul comunist român. Mitică era un om simplu, şi prin asta nu mă refer la un soi de autenticitate a “omului simplu” cu calităţile lui veşnic romantizate, ci mă refer printre altele, la faptul că Mitică era prost. Nu era nici secretar de partid, nici securist, nici funcţionar public. În alte cuvinte, în sistemul în care se afla, Mitică era, ca mulţi alţii, neputincios. Statul îl scuipa fix între ochi de fiecare dată când se ivea ocazia. Doamnele de la CEC, secretarele de la servici, chiar şi vânzătoarele de la aprozar îl batjocoreau zilnic fără cea mai mică frântură de bun simţ sau umanitate. Viaţa lui Mitică era un coşmar absurd şi frustrant al umilinţei şi înjosirii permanente.

Dar toate acestea aveau să se schimbe o dată cu venirea Revoluţiei. Aşadar, în Decembrie ‘89, o dată cu răsturnarea vechii ordini s-a răsturnat şi viaţa amicului nostru. Dar, cum e firesc în cazul marilor schimbări de acest fel, lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. Precum mulţi dintre contemporanii săi, Mitică a suferit o tranziţie sufletească oarecum incomodă. Simplificând lucrurile, Mitică nu ştia, într-o măsură, cine e şi ce-ar trebui să facă în acest nou univers al posibilităţilor. Ştia că acel vierme docil de odinioară, acel slugarnic oropsit, acel suflet tiranizat şi călcat în picioare trebuia ucis. Dar în favoarea cui? Cine avea să fie Noul Mitică?

Lupta pentru noua sa identitate a fost una dificilă, dar într-un final căutarea a luat sfârşit. În acel delir minunat şi confuz al libertăţii, fiecare trăsătură de caracter a personajului nostru s-a tranformat în opusul ei. Ruşinea a devenit Mândrie, Prostia a devenit Înţelepciune, Sclavul a devenit Stăpân şi Mitică a devenit… Client.

După ce a realizat că noua sa condiţie de capitalist îi oferea cele mai nebănuite puteri,  sau drepturi, cum ar zice alţii, viaţa sa a luat o întorsătură dramatică şi ireversibilă. Conform zicalei “clientul nostru, stăpânul nostru”, Mitică, în postura de Client, domnea mândru peste ţinuturile unde nu demult era un biet rob deznădăjduit. Era un Zeu atotputernic cu întreg universul la picioare, iar sistemul de sub robia căruia a slujit mizerabil i se-nchina c-o servitudine desăvârşită.

Deoarece ştia că viaţa e scurtă şi se afla încă-n plină forţă, atât fizică cât şi spirituală, Mitică a decis c-o va savura din plin, manifestându-şi noile forţe dumnezeieşti în toate formele lor imaginabile. Iar pentru că lumea-i stătea acum sub talpă, nimic nu-l putea opri.

Cu toate că situaţia profesională, financiară, socială şi intelectuală a prietenului nostru n-au suferit prea mari schimbări, Mitică era acum de nerecunoscut. Zâmbetul docil ce se regăsea odinioară pe faţa lui era înlocuit de un rânjet condescendent care sugera veşnică nemulţumire şi cerea respect şi servitudine capitală. Astfel, amicul nostru a început să grohăie nonşalant şi grotesc la fiecare chelner, vânzător, taximetrist, instalator, şi cam la oricine îi presta un serviciu, de orice fel. Vedeţi voi, aceştia, cu toţii, îi erau sclavi pe care sistemul îi obliga să zâmbească servil la vorbele sale de un dispreţ nemăsurabil.

Prostia şi incultura pe care nu demult le ascundea în spatele expresiei sale stânjenite erau acum Virtuţi, însoţite de o vanitate copleşitoare. Figurile intelectuale şi culturale ale lumii, care mai demult îl inhibau, îi serveau acum drept simple surse de amuzament temporar. Respectul pentru astfel de valori se transformase într-un soi de greaţă veselă, iar oamenii care le reprezentau erau acum bufoni la curtea palatului său nemărginit. Erau servitori pe care-i primea când vroia să se amuze şi-i izgonea când începeau să-l plictisească cu vorbele şi poantele lor de neînţeles.

Atitudinea lui Mitică care pe vremuri ar fi fost stigmatizată, era acum nu doar tolerată, ci chiar încurajată de o bună parte a compatrioţilor săi. Criticile primite erau uşor ignorabile şi uneori chiar amuzante. Astfel, spiritul zglobiu şi iubitor de viaţă al lui Mitică a devenit o sursă continuă de inspiraţie pentru generaţiile mai tinere.

Chiar şi-n zilele noastre, Mitică pluteşte lin şi bucuros în Dacia lui deasupra întregii împărăţii, pe care-o blagosloveşte uneori cu câte-un pachet gol de Kent, cu câte-o doză de Bergenbier sau cu câte-o flegmă veselă şi spumoasă.

Din categoria: Inutil
Despre: client, comunism